Povestea neașteptată ascunsă în coșul tău de PICNIC
De unde ne vin cuvintele #43
Dacă tot e vară și petrecem mai mult timp în aer liber, incursiunea noastră etimologică de azi are ca subiect una dintre cele mai populare activități în aer liber: picnicul.
Începem incursiunea cu consultarea dicționarului, care ne spune că un picnic este o masă (și petrecere) comună (în aer liber), de obicei cu contribuția fiecărui participant (dexonline.ro). De obicei, un picnic se întâmplă într-un mediu plăcut, într-un parc, pe malul unei ape (curgătoare sau nu), care oferă partcicpanților o priveliște frumoasă.
De unde vine cuvântul picnic?
Originea cuvântului picnic este încă dezbătută de către lingviști, dar cea mai populară teorie o atribuie limbii franceze. Mai exact, combinației dintre cuvintele piquer, care înseamnă a lua, a culege, a ciuguli și nique, o cantitate mică, un fleac, o bagatelă.
Cuvântul pique-nique a fost folosit în Franța încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea, când primele picnicuri erau, de fapt, niște cine luate în interior, la care contribuiau toți participanții. A apărut pentru prima dată în 1649, într-un poem burlesc "Les Charmants effets des barricades : ou l'Amitié durable de la compagnie des Frères bachiques de pique-nique : en vers burlesque". Satira îl descrie pe fratele Pique-nique, care, în timpul Frondei își ataca mâncarea cu poftă, în loc să-și atace dușmanii.
Unele teorii atribuie originea cuvântului în cuvântul german Picknick, cu precizarea că acesta a fost împrumutat din franceză.
Până în 1694, cuvântul piqnique era menționat în “Dictionnaire etymologique ou Origines de la langue francaise”, cu sensul de masă comună, fiecare invitat plătind pentru sine, dar fără nicio referire la mâncatul în aer liber și a ajuns în “Dictionnaire de l'Académie française, în 1840, cu același sens.
Una-alta despre picnic
Uneori, picnicurile sunt o formă de a mânca împreună, fiecare participant contribuind cu câte un fel de mâncare pe care îl împărtășește cu ceilalți. Felurile de mâncare consumate sunt aperitive, sandvișuri, salate, mezeluri, brânzeturi, fructe proaspete. Mâncarea poate fi însoțită de băuturi răcoritoare, vinuri, șampanie sau chiar bere.
În unele zone zone de agrement sau în parcurile publice, se pot amenaja zone de picnic, care pot include grătare încorporate, foișoare și alte utilități necesare unui picnic reușit.
Picnicurile pot fi restrânse, în familie sau cu prietenii, sau mai mari, caz în care se obișnuiește practicarea unor jocuri în aer liber sau alte forme de divertisment.
Dacă e vorba de un eveniment comunitar și se așteaptă un număr mare de oameni, este necesară o organizare riguroasă. Evenimentele se organizează pentru diferite tipuri de abilități și de participanți.
Povestea picnicului
Picnicul nu s-a mutat în aer liber până la începutul anilor 1800, când ideea unei mese gătite în comun și savurate în aer liber a devenit tot mai populară.
Participanții la picnic obișnuiau să stea pe jos, pe o pătură sau pe un covor, obicei care se păstrează și în zilele noastre. Se pot folosi și mese și scaune, dar acest lucru este mai puțin obișnuit.
Picnicurile pot fi informale, cu farfurii și tacâmuri de unică folosință, dar și formale, cu tacâmuri de argint și pahare din cristal. Pentru că tot picnic s-ar putea numi și masa de prânz a unui muncitor agricol și masa pe care o luau în pauza de odihnă participanții la vânătoare, încă din Evul Mediu. Aceste mese ale vânătorilor nu aveau un nume până în 1806, când englezii, care împrumutaseră cuvântul picnic de la francezi, au început să numească orice masă în aer liber, picnic. În cele din urmă, și francezii au recunoscut că un picnic poate fi savurat în aer liber în loc de interior.
Dacă vrei să citești mai departe, inclusiv despre cum a contribuit un picnic la căderea URSS, dar și cum a fost reflectat picnicul în literatură, ia în considerare să devii abonat cu plată.