Oameni care și-au împrumutat numele unor preparate culinare (2)
Pastila de vorbă #10
A doua incursiune în lumea celor care au inspirat preparate culinare care au devenit celebre, vom face cunoștință cu un finanțist francez, un compozitor austriac și balerină rusoaică.
Călătoria noastră de azi începe în Franța, la curtea Regelui-Soare.
Finanțistul francez Louis de Bechameil și un celebru sos alb
Louis de Bechameil, marchiz de Nointel (1630-1703) a fost un finanțist și protector al artelor francez. A fost superintendent al Casei Ducelui de Orleans, intendent al Bretaniei și intendent general în Tours. În 1697, a cumpărat marchizatul de Nointel și a devenit administratorul principal al regelui Ludovic al XIV-lea.
A fost un mare iubitor de artă și a fost însărcinat de rege să înființeze Academia din Angers, unde a devenit director. L-a finanțat pe Jean-Antoine Watteau (1684-1721), care a pictat o serie de arabescuri pentru Hotel de Nointel din Paris.
A rămas în istorie mai degrabă pentru sosul alb căruia i-a dat numele decât pentru abilitățile sale financiare sau pentru că a fost un adevărat mecena al artelor.
Sosul bechamel este o cremă clasică pe bază de lapte în care se încorporează făină, ulei, unt, sare, piper alb și, de obicei, nucșoară. Acest sos stă la baza unor supe creme, macaroane cu brânză, altor sosuri, de exemplu, Alfredo și a unei liste foarte lungi de alte preparate culinare.
Louis de Bechameil a dat numele său acestui sos alb, chiar dacă se pare că nu el a fost, de fapt, creatorul său, rețeta fiind o îmbunătățire a uneia mai vechi. Este vorba despre sosul toscan salsa colla, adus în Franța din Italia de către Caterina de Medici.
Un sos bechamel apare publicat pentru prima dată în Le Cuisinier Français, (publicat în 1651), de către François Pierre La Varenne (1615 – 1678), șef bucătar al lui Nicolas Chalon du Blé, marchiz d’Uxelles.
Cu toate acestea, sosul poartă numele lui Bechameil, probabil pentru că era un personaj important la curtea regală și pentru că a contribuit la popularizarea lui. de unde se vede că marketingul este, uneori, cel puțin la fel de important ca imaginația și creativitatea.
Compozitorul austriac Wolfang Amadeus Mozart și o chestiune de marketing numită Mozartkugel
Wolfgang Amadeus Mozart (1756–1791) a fost unul dintre cei mai importanți compozitori ai lumii, în general, și ai perioadei clasice, în special. Și-a dovedit măiestria încă de la o vârstă fragedă (a început să compună și să cânte la curțile regale europene încă de la vârsta de cinci ani), așa încât, în ciuda vieții sale scurte, a compus peste 800 de lucrări, reprezentând fiecare gen clasic al timpului său.
S-a născut la Salzburg, iar la 17 ani era muzician la curte, apoi a început să călătorească prin Europa, în căutarea unei poziții mai bune. În 1781, a fost demis de la postul din Salzburg și a plecat la Viena, unde a devenit faimos, fără însă ca asta să-i aducă și siguranță financiară.
Moartea sa la 35 de ani a rămas învăluită în mister și a stârnit multe controverse de-a lungul timpului.
Spre deosebire de celelalte personaje care și-au împrumutat numele unor preparate culinare cu care au avut de-a face, într-un fel sau altul, sau măcar au fost contemporane, singura legătură între Mozart și Mozartkugel pare să fie că s-au născut în Salzburg, în vremuri diferite, însă.
Un Mozartkugel este o pralină rotundă care are în compoziție marzipan, fistic și nugat trase în ciocolată neagră.
Bomboanele au fost create în 1890, de către ciocolatierul Paul Fürst (1856–1941) și se numeau bomboane Mozart, în onoarea compozitorului austriac. Până în ziua de azi, descendenții lui Fürst, confecționează manual pralinele, devenite, între timp, Mozartkugel. Din păcate, nu și-a patentat invenția, așa încât rețeta a fost preluată și de alți ciocolatieri și astfel, bomboane similare, de multe ori obținute industrial, sunt produse la scară largă și vândute în magazinele de profil din Salzburg și din toată Austria.
Când a observat că încep să apară produse de imitație, Fürst a inițiat un proces judiciar pentru a încerca să obțină o marcă înregistrată. La început, disputa îi viza doar pe cofetarii din Salzburg, dar, ulterior, ea s-a extins și la cei din Germania. Procesul a avut ca rezultat un acord care i-a obligat pe concurenții lui Fürst să folosească alte denumiri. Firma Mirabell (azi parte a Mondelez International), cu sediul în Grödig, lângă Salzburg, a ales numele Real Salzburg Mozartkugeln, iar producătorul bavarez Reber a optat pentru Real Reber Mozartkugeln. În 1996, disputa dintre Fürst și o filială a producătorului elvețian de alimente Nestlé, care dorea să comercializeze Original Austria Mozartkugeln, a fost soluționată în instanță. Decizia instanței a fost că doar produsele Fürst pot fi denumite Original Salzburg Mozartkugeln.
La sfârșitul anilor 1970, a apărut o altă dispută între Mirabell (astăzi parte a Mondelez International) și concurentul său german, Reber, cu privire la marca Mozartkugel. În 1981, reprezentanții guvernelor austriac și german au ajuns la un acord provizoriu prin care numai producătorii austrieci urmau să aibă voie să utilizeze eticheta Mozartkugeln. Reber s-a opus acestui acord, iar comisarul Comisiei Europene de la Bruxelles însărcinat cu decizia în această chestiune a invalidat acordul. Ca urmare, Reber poate utiliza în mod legitim și continuu marca sa Genuine Reber Mozart-Kugeln, dar cu o cratimă între ele. Cu toate acestea, doar Mozartkugeln-urile Mirabell pot avea formă rotundă. Alte Mozartkugeln produse industrial trebuie să aibă o latură plată.
Ana Pavlova și un desert delicat ca un tutu de balerină
Anna Matveyevna Pavlova (1881-) s-a născut la Sankt Petersburg și, în primii ani ai vieții era fragilă și foarte bolnăvicioasă. Drept urmare, părinţii au trimis-o la Ligovo, la bunica ei unde a luat primele contacte cu aristocraţia acelor vremuri.
La început a luat lecții de balet acasă, iar în 1891, a fost admisă la școala de balet a Trupei Imperiale de Balet Rus. A debutat în 19 septembrie 1899, în spectacolul Les Dryades prétendues, la Teatrul Mariinsky.
A cunoscut o ascensiune rapidă, așa încât, în anul 1906, a fost numită prim-balerină, mai ales după ce prestaţia ei dinn spectacolul Giselle a fost considerată excepţională.
A dansat pe marile scene ale lumii și în compania unor mari balerini, unuk dintre aceștia fiind Vaslav Nijinski.
A susţinut spectacole în săli din Europa, America de Nord, în America de Sud, Africa de Sud şi Asia.
Anna Pavlova a murit de pleurezie, la 23 ianuarie 1931, în apartamentul din hotelul Des Indes din Haga, la doar 49 de ani.
Prăjitura Pavlova a fost creată în cinstea balerinei Anna Pavlova în timpul turneului acesteia din Australia și Noua Zeelandă, în anii 1920. “Paternitatea“ desertului a fost și încă este aprig disputată între cele două țări. În Noua Zeelandă, rețeta unei prăjituri Pavlova a fost publicată în The Evening Star, în noiembrie 1934, iar în Australia, Pavlova și-ar fi făcut loc în cărțile de bucate abia în anii 1940. Există și teoria că prăjitura Pavlova ar fi originară din imperiul austro-ungar și ar fi inspirat de Windtorte spaniol. Acesta ar fi fost adus în Statele Unite de către imigranții germani pe care i-a inspirat să creeze un desert cu bezea numit Schaumtorte (prăjitură cu spumă).
Prăjitura Pavlova este compusă dintr-o bezea crocantă la exterior și moale în interior, frișcă bătută și fructe dulci sau acrișoare, această compoziție făcându-l ușor și delicat ca un tutu de balerină.
Acestea au fost poveștile de azi. Rămâneți pe recepție, mai urmează!
Dacă ați rata prima parte, o puteți citi AICI.